31 august 2013

Bye Bye Summer!

Vara aceasta a fost foarte frumoasă. Am făcut foarte multe lucruri noi şi ne-am bucurat din plin de toate câte a avut de oferit acest anotimp minunat. Anul trecut eram prea mici pentru toate acestea. Iar acum vrem să-i spunem La revedere verii aşa cum se cuvine, aducându-ne aminte despre primele noastre activităţi despre soare şi vară, despre cum am revăzut marea, cu alt interes şi alt entuziasm, despre joaca în nisip sau udatul pomişorilor fructiferi. Şi despre apă, nelipsita apă din aproape toate jocurile noastre de zi cu zi.






Azi am adunat melci, de pe gard, din copăcei, de prin iarbă. Am vrut să antrenăm degeţelele şi spiritul de observaţie pentru activităţile de toamnă care vor veni, când vom aduna castane, conuri sau frunze ruginii. I-am numit, i-am numărat, iar la un moment dat, la vederea unui melc tocmai bun de dezlipit de pe gard a venit şi noul cuvinţel Mecu! Vara viitoare cu siguranţă melcişorii nu vor mai părea aşa interesanţi, cel puţin nu pentru un simplu adunat într-un castronel. :)

 

Zilele trecute am făcut împreună un mic tablou despre vară, un colaj din pătrăţele de şerveţel, pentru a-l păstra ca amintire. Am încercat să surprindem ceea ce ne place nouă cel mai mult la acest anotimp. Mare, soare şi plimbare. :) Noi am mai folosit această tehnică pentru oul pascal şi pentru soarele de la începutul verii. Pentru cei mici este un bun exerciţiu de motricitate fină, prin culegerea bucăţelelor de serveţel sau hârtie creponată din bol, prin aplicarea şi presarea acestora pe autocolant. Am pus dreptunghiul de autocolant pe masă cu adezivul în sus (fixat cu scotch), iar de data aceasta i-am dezlipit folia protectoare doar pe o porţiune în partea de sus. Am aplicat mai întâi multe bucăţele de serveţel galben, până am umplut adezivul aflat la vedere. Apoi am dezlipit şi restul foliei protectoare şi am presărat bucăţele de şerveţel albastru. Bineînţeles că s-au mai şi amestecat puţin culorile, mai ales în farfurioare. Ba chiar am avut parte de o ploaie de confetti, pătrăţelele ajungând ca de obicei peste tot pe masă şi pe covor. Important este ca am cules, am presărat, am apăsat cu seriozitate până am umplut tot autocolantul. Mami a avut grijă să nu rămână nicio porţiune neacoperită şi să scuture surplusul de hârtiuţe. Apoi am printat şi decupat un vaporaş şi câteva păsărele şi le-am lipit peste şerveţele, fiecare la locul potrivit. La sfârşit i-am aplicat o margine din autocolant alb, iar rezultatul îl puteţi vedea mai jos sau în prima fotografie din acest articol. Sper că vă place cum ne-am luat noi La revedere de la vară. :)



Deşi hăinuţele de toamnă au trecut în linia întâi în dulap, îi promitem mării noastre dragi că o vom mai vizita până vara viitoare. :) De abia aşteptăm să ne bucurăm de darurile următoarelor anotimpuri, iarna fiind preferata mea. ;) Dar până atunci mai e. Sperăm că aţi avut o vară minunată şi vă dorim o toamnă rodnică şi plină de bucurii!

27 august 2013

În vizită...


După jocuri cu figurine, răsfoit de cărţi şi vizionat filmuleţe despre tot felul de vietăţi, am mers în vizită acasă la animăluţele noastre dragi. Mai bine spus, la o parte dintre ele. Şi nu chiar acasă, ci la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Am vrut să vedem cum se joacă pepii mari şi am început cu Delfinariul, unde am avut ocazia să vedem şi un leu de mare. Delfinii au fost minunaţi. Au făcut sărituri, s-au jucat cu mingea şi au salutat, iar noi am privit cu entuziasm şi am aplaudat furtunos toate giumbuşlucurile lor.





Apoi am văzut expoziţia de păsări exotice, dintre care cel mai mult ne-au plăcut aceşti doi iubăreţi, foarte mari şi foarte frumos coloraţi. :)

Am continuat cu Microrezervaţia, unde am văzut tot felul de păsări şi animale. Căpriţe, vaci pitice, gâşte, păuni, lebede, veveriţe, struţi, cai şi ponei. Le-am studiat de aproape, am vorbit despre ele şi ne-am bucurat de atmosfera plăcută a micuţei delte pline de verdeaţă şi de vocile vietăţilor care o locuiesc.





Astfel am scos activităţile noastre cu animale şi peşti afară, în natură, unde am avut ocazia să le/îi vedem cum se mişcă, de ce fel de adăpost/căsuţe au nevoie, cum şi ce mănâncă, ce sunete scot sau cum se joacă. Veveriţele ne-au amuzat cel mai mult. Cu greu le poţi fotografia deoarece ţopăie şi aleargă de colo colo, cu pauze de câteva secunde, în care te amăgeşti că vor avea răbdare cu tine ca să le faci măcar o poză. :)

A fost o zi plină pentru noi, însă foarte frumoasă. Am avut grijă să le spunem pa pa tuturor gazdelor noastre şi le-am promis că le vom vizita din nou anul viitor.

19 august 2013

Cu şi despre peşti

Săptămâna trecută ne-am jucat cu peşti. Mici, mari, coloraţi, unul mai interesant decât altul. Am ales această activitate ca introducere pentru o vizită la Acvariul din Constanţa. Am folosit peştii de la două seturi de pescuit pentru copii, dintr-acelea care conţin şi undiţă cu magnet. De asemenea, am alăturat şi trei peşti magnetici din setul de animăluţe marine. Mai întâi i-am aşezat pe masă, am descris câţiva, le-am numit culorile, am spus care sunt mai mici şi care sunt mai mari şi i-am numărat în timp ce erau transferaţi de către două mânuţe harnice în coş. Ba chiar am încropit un scurt cântecel în care pronunţam des cuvântul peşti şi faptul că ei stau în apă. Am observat că informaţiile noi au mai mult lipici dacă sunt furnizate cu melodie şi ritm. :) Joaca a continuat liber, prin tranfer de peşti de pe masă în coş, din coş pe jos, apoi de jos pe scăunel şi înapoi pe masă. Şi tot aşa. A fost un fel de circuit al peştilor prin cameră. :) După vreun sfert de oră de joacă şi ţopăit pe melodia cu peşti, Mathias a spus cu entuziasm, arătându-mi coşul plin, Pepii! Inutil să vă mai zic că fost o încântare pentru mami să audă acest nou cuvinţel! Mai apoi, aproape tot restul zilei s-a jucat cu peştişorii lui coloraţi, numindu-i de foarte multe ori. Acum stau într-o găletuşă pe raft şi ne jucăm cu ei foarte des.


A doua zi ne-am uitat la un scurt filmuleţ animat numit Learn about Sea Creatures - Elly Visits an Aquarium! care ne-a plăcut foarte mult. Am explicat că vom merge şi noi la acvariu, unde vom vedea mulţi peşti, de multe feluri, aşa cum vede Elly. Ceea ce s-a şi întâmplat. Am mai mers împreună la acvariu şi în ianuarie, dar ştiam că acum reacţiile, interesul şi efectul vor fi altele, pentru că suntem mai mărişori. A fost foarte frumoasă şi interesantă vizita. Mathias a urmărit cu atenţie peştii care erau mai zglobii, îi căuta cu privirea pe cei mai statici şi se ţinea cu mânuţa după cozile celor care înotau aproape de geam. La peştii mari, am putut să observăm bine gura, ochii, aripioarele. I-am vorbit mai mereu despre cum înoată, cum au nevoie de apă şi despre alte detalii simple legate de peşti. Am făcut şi câteva poze, când am găsit răgaz spre finalul vizitei. Când am ieşit şi am mers să vedem cum se sparg valurile de stânci, lucru gustat cu mare entuziasm şi hohote de râs de fiecare dată, am avut grijă să precizez că în apa mării trăiesc foarte mulţi peşti. 


Ieri am urmărit acest filmuleţ despre Viaţa subacvatică din Marea Caraibelor. Ne-a plăcut foarte mult, ba chiar ne-am uitat de mai multe ori la el, iar concluzia nu a întârziat să apară: Pepii apa! :) 

 

Mai multe detalii despre Acvariul din Constanţa şi chiar un film de prezentare a acestuia veţi găsi aici. Vă vom mai povesti despre peripeţiile noastre în curând. Spor la joacă vă dorim! 

13 august 2013

Animale fel de fel...

Dintre activităţile pe care le facem în această perioadă dorim să v-o prezentăm pe aceasta cu animăluţe, deoarece este printre preferatele noastre. Coşul cu figurinele de lemn este tot timpul la îndemână pe raft, astfel se întâmplă foarte des să le înşirăm pe masă şi să vorbim despre ele. Începem prin a le numi pe fiecare dintre ele, exemplificăm sunetele pe care le fac cele adevărate, le adunăm înapoi în coş şi le răsturnăm iar. Aproape de fiecare dată le spun numele şi în română, dar şi în engleză, făcând un obicei din asta şi cu alte cuvinte uzuale. Bee şi monkey, adică anky :) au avut cel mai mare succes până acum la capitolul acesta. Obişnuim să ascundem câte una sau câte două figurine sub coşul răsturnat, să întrebăm despre ele şi să le descoperim entuziasmaţi. Acest joc ne-a ajutat să recunoştem cât mai multe animale atunci când sunt toate la vedere şi când numim câte una pe care s-o aşezăm în coş.


De asemenea, ne mai jucăm cu ele şi transferându-le dintr-un coş într-altul, activitate care se petrece ori în linişte, ori în timp ce pronunţăm din nou numele animalelor. Este o foarte bună activitate motrică pentru noi, mai ales că Mathias foloseşte ba o mânuţă, ba cealaltă pentru transferul obiectelor. Câteodată ne oprim la o singură figurină de lemn şi o descriem, numindu-i culorile şi alte trasături distincte. Detaliile animalelor sunt în relief, aşa că le putem simţi la pipăit năsucurile, urechile sau membrele şi chiar petele unora dintre ele.



Bineînţeles că deseori ajungem să butonăm şi să răsfoim aceste cărţi pe aceeaşi temă, fiind mereu vecinele coşului cu animale pe raft sau pe masă. Este vorba de Ferma de la Editura Girasol şi Vocile Pădurii de la Editura Crişan. Citim de pe fiecare pagină, imităm sunetele animalelor şi descriem imaginile foarte frumoase. Cartea Vocile pădurii are versuri foarte vesele despre fiecare animal şi tare ne mai amuzăm citindu-le cu voci simpatice, ca de scenetă. :) Vă prezentăm mai jos cele două cărţulii cu animale, care sunt foarte potrivite vârstei noastre şi nu numai. Vom extinde joaca noastră pe această temă şi cu alte cărţi şi materiale, dar şi cu vizite acasă la unele dintre animaluţe, pentru a le cunoaşte mai bine. :) Spor la joacă, la răsfoit şi la butonat vă dorim!







9 august 2013

Giveaway plin de culoare!

Update: 19 August 2013
 
And the Winner is... 

                Raluca Laura Manea

Felicităm câştigătoarea şi o rugăm să ne contacteze prin email la colorlifeinjoy@yahoo.com sau prin mesaj privat pe Facebook, pentru ca premiul să ajungă cât mai repede la destinaţie.
 
Mulţumim tuturor participanţilor şi îi mai aşteptăm şi la alte concursuri. 
 


*********************************************************************

Astăzi este o zi specială pentru noi şi de aceea dorim să oferim un nou cadou unuia dintre cititorii noştri. Aşa ne place nouă să marcăm atmosfera festivă de fiecare dată şi în casa noastră virtuală. Este vorba despre acest minunat set de cărticele pentru copii, numit How Do I Feel? şi prezentat în detaliu în acest articol.

Pentru a participa la extragere trebuie să daţi like paginii ColorYourLifeInJoy, să daţi share imaginii de concurs postate pe Facebook şi să ne spuneţi într-un comment la acea postare sau la acest articol care este cartea preferată a copilului/nepoţelului dvs. Perioada de înscriere pe lista de participanţi se va încheia pe 18 august, ora 24.00, iar a doua zi se va anunţa câştigătorul, care va fi stabilit prin random.org.

Vă aşteptăm cu mare drag şi vă urăm succes!


Happy, Playful, Proud...

10 Chunky Books for Little Hands! Aceasta este una dintre caracteristicile acestor mici cărţi minunate. Sunt groase, dar tocmai bune de folosit de către cei mici. De asemenea, sunt pline de culoare, de desene foarte frumoase şi cel mai important, sunt despre stări şi sentimente. Această deosebită colecţie de zece cărţi, ambalate foarte practic într-o cutie cu şnur, poartă numele de How Do I Feel? şi reprezintă un material potrivit pentru a prezenta celor mici, într-un mod simplu, stările pe care le pot avea şi motivele acestora. 

Înfometat, somnoros sau cu chef de joacă, fericit, trist sau furios, pentru fiecare dintre aceste stări câte o cărticică oferă motive, prin texte simple în limba engleză şi prin imagini deosebite, frumos colorate. De exemplu, I'm happy when it's time to play sau I feel sleepy when I've had my bath. Cât despre aspect, cărticelele sunt atât de divers colorate, încât se pot folosi cu succes şi în activităţile de învăţare a culorilor. De asemenea, pe lângă sentimentele enumerate mai sus, patru dintre cărţi sunt despre mândrie, timiditate, teamă şi curaj, teme întâlnite mai rar în activităţile despre stări pentru copiii mai mici. Le găsesc foarte utile, foarte plăcute şi dădătoare de idei pentru diverse activităţi de Early Learning.



Noi le-am cercetat, am numit culoarea şi starea despre care vorbeşte fiecare carte, am povestit pe imagini şi am spus numele animalelor frumos desenate. Întâmplarea a făcut să avem pe salteluţa noastră de joacă imagini cu anumite stări şi am folosit acest lucru pentru a repeta unele sentimentele prin expresia feţei. A fost foarte distractiv să încercăm să facem pe supăraţii când pe noi ne bufnea râsul. Mi-a plăcut mult că una dintre imaginile de pe salteluţă, a unui ursuleţ cu mămica lui, se regăsea ca idee în cărticica noastra Happy. La fel a studiat şi Mathias restul cărticelelor, în braţe la mami. Asta după ce din proprie iniţiativă s-a mai jucat cu ele pe post de cuburi şi le-a stivuit de câteva ori. Sper că v-a plăcut joaca noastră şi că v-am trezit interesul pentru aceste cărticele delicioase, pentru că imediat avem o surpriză pentru voi! Succes!



6 august 2013

Muddy Puddles

Zilele trecute am făcut o activitate foarte delicată. :) Sau nu. :) Am descoperit, am cercetat şi ne-am jucat în balta senzorială cu noroi! N-am intrat cu totul în noroi precum Peppa Pig sau George, dar nici puţin n-a durat procesul de curăţare de după, în care am tocit periuţa de unghii. :) Lui Mathias i-a plăcut, deşi deseori se oprea şi se uita atent la mânuţele îmbrăcate în acel ceva nou, care nu semăna cu nimic din ce atinsese până atunci. Îmi arăta palmele şi îi spuneam că este noroi şi că se spală cu apă. Îşi bălăcea mâinile un pic în apa din băltoacă şi frământa iar mocirla. După vreo zece minute de studiu intens şi de dezlegat mistere ale noroiului, a abandonat balta singurel. Dar ne vom mai juca şi altă dată în bălţi cu noroi. Spor la joacă vă dorim!

 


Sursă foto George

4 august 2013

Cartea cu codiţe

Printre activităţile noastre din ultima perioadă s-a numărat şi un joc foarte simpatic, cu codiţe de animaluţe, inspirat de o carte tot cu codiţe, foarte serioasă de altfel, mai ales datorită raţei uşor încruntate de pe copertă. :)

Cartea cu pagini groase, cartonate şi cu imagini pufoase se numeşte Farmyard Tails şi este minunată pentru mânuţe mici şi curioase. Paginile sunt secţionate, partea de sus conţinând o descriere simplă a codiţei din imaginea alăturată, în care nu se vede tot animăluţul proprietar al codiţei, iar partea de jos propune variante de răspuns la întrebarea Ce sunt? Toate imaginile sunt catifelate, foarte plăcute la atingere. Cei mici trebuie să potrivească animalele cu codiţele lor.







Când vom mai creşte vom explora şi cartea lui Eric Carle, pe aceeaşi temă simpatică, a codiţelor de animale. Însă deocamdată ne-am inspirat din Farmyard Tails şi ne-am jucat cu patru animăluţe de pluş care au codiţe bineînţeles şi pe care noi deja le cunoaştem foarte bine. După ce am studiat de multe ori paginile pufoase ale cărţii şi am numit animalele şi culorile lor, i-am ales pe Tigrilă, pe Aiurel, pe Mickey Mouse şi un alt soricel alb şi drăguţ pentru a pune în practică subiectul nostru. Le-am studiat bine codiţele, le-am descris şi le-am smotocit, apoi i-am aliniat pe toţi patru şi i-am acoperit cu un cearceaf, lăsându-le doar codiţele afară.


Au urmat întrebările de genul Care este codiţa lui Mickey? Dar a lui Aiurel? si tot aşa, amuzându-ne foarte tare când îi trăgeam pe cei patru pe rând de codiţe şi descopeream răspunsurile corecte la întrebări. :) Bineînţeles că am ajuns şi noi sub cearceaf, ciufuliţi şi amestecaţi cu pluşurile. Mare distracţie a mai fost! Spor la joacă vă dorim!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...