28 septembrie 2013

Coşul cu muzică

Muzica reprezintă pentru noi un prieten foarte important şi constant al activităţilor noastre de zi cu zi, fiind prezentă şi în activităţi care aparent n-au nicio legătură cu aceasta. De obicei folosim cântecele pe diverse tematici, dar de cele mai multe ori învăţăm cuvinte noi cântându-le în versuri simple, alcătuite pe loc, acompaniate mai mereu de bătut din palme. Însă bucuria desăvârşită şi tărăboiul cel mai mare se iscă atunci când scoatem la înaintare toate instrumentele muzicale pe care le-avem prin casă. Câteva sunt din plastic sau metal şi sunt cumpărate din magazine de jucării, altele sunt din lemn şi piele şi au călătorit drum lung de la ele de-acasă până la noi. Şi le-am adunat pe toate într-un coş, un coş plin ochi cu muzică. Tobiţe, tamburine, maracas şi castaniete, o morişcă, un mic xilofon, un fluieraş şi clopoţei de metal sau de bambus. Iar acestea sunt de cele mai multe ori însoţite de draga noastră chitară.

Joaca noastră se desfăşoară astfel: punem să ascultăm o melodie sau mai multe la rând, pe care ne apucăm să le înfrumuseţăm cu acompaniamentul instrumentelor noastre. :) De obicei începem împreună, apoi rămâne doar Mathias orchestrator principal, învârtind ba una, ba alta dintre bunătăţile din coş. De multe ori le foloseşte în combinaţii inedite, bătând cu o tobă mică într-una mai mare de exemplu. Alte dăţi nu ascultăm nimic altceva decât sunetele fiecărui instrument. Are un simţ ritmic foarte bun, dovedit atât la bătutul din palme, cât şi la zdrăngănitul instrumentelor. Ba chiar redă foarte bine cu vocea părţi din refrene foarte cunoscute lui, folosind vocalele. Cum a început pasiunea lui pentru muzică vă voi dezvălui mai jos. Vom îmbogăţi în timp acest coş muzical cu instrumente cât mai interesante, precum a fost şi muzicuţa noastră mult îndrăgită, care s-a rătăcit cine ştie pe unde, şi pe care trebuie s-o înlocuim curând. 

Cam aşa arată muzica noastră:






Chitara... Unul dintre primele lucruri pe care le-am cumpărat după ce am aflat că vom fi trei a fost... o chitară. Mi-am dorit tare mult ca de la început să-i cânt copilului meu, să comunic astfel cu el, încă de când era doar o boabă. Şi i-am cântat, într-una. Din pântec a auzit prima oară şi chitara şi vocea mea cântând. În scurt timp ştiam deja majoritatea cântecelor pentru copii şi nu mă mai săturam de ele. Ascultam des muzică clasică sau cu ritm, şi asta facem şi acum, tot des. :) Iar chitara ne-a fost mereu în preajmă de-atunci încoace. Pe la opt luni, Mathias ciupea deja corzile acesteia cu patos.


Acum mânuţele au crescut, iar degeţelele sunt şi mai iscusite. Este foarte atent la sunete, probează corzile din fel de fel de unghiuri, cu o mână sau cu ambele. E una dintre formele lui de joacă favorite, iar pe mine mă bucură faptul că acest tip de activitate vizează şi motricitatea fină, spiritul de observaţie sau atenţia, pe lângă aspectele legate strict de muzică.


Acum un an şi câteva luni scriam în acest articol câte ceva despre importanţa muzicii în dezvoltarea armonioasă a copiilor.  Iar acest citat din Platon este partea mea preferată: "Cea mai bună educaţie ia naştere din muzică, pentru că armonia şi ritmul pătrund în cele mai adânci unghere ale sufletului şi pun stăpânire pe acesta, dăruindu-i aceluia care beneficiază de aşa ceva, înţelepciune şi capacitate de a învăţa."


Faceţi muzică! Cu instrumente sau fără, dar neapărat cu sufletul plin de bucurie! Spor la joacă muzicală vă urăm!


21 septembrie 2013

Primele puzzle-uri


Acum câteva luni au apărut la noi pe etajeră două puzzle-uri incastre din lemn. Unul cu mijloace de transport, altul cu animale ce locuiesc într-o căsuţă de forma unei ciuperci. Scopul era să începem familiarizarea cu o astfel de activitate, să aflăm ce rol au piesele şi cum să le folosim. Mâini micuţe culegeau toate acele piese, ţinându-le de mânerele şi mai micuţe şi le depozitau amestecate într-un coşuleţ sau o găletuşă. Numeam imaginile şi încercam să punem împreună piesele la locul lor pe planşe. Când Mathias a început să caute singurel locul potrivit al acestora, i-am lăsat la îndemână doar puzzle-ul ciupercă, deoarece voiam să-şi direcţioneze atenţia doar spre elementele acestuia. Pentru a-i trezi interesul şi mai mult în a mânui piesele cât mai des şi de a le potrivi în lăcaşul lor, acesta fiind un bun exerciţiu pentru motricitatea fină, mi-a venit ideea de a aduce în această activitate jocul peek-a-boo. :) Am căutat imagini cu o fetiţă şi cu animalele de pe puzzle, încercând să găsesc unele un pic diferite, însă asemănătoare ca poziţie. Cel mai important, am vrut să fie mai vesele şi cu ochii mai mari şi mai expresivi. Le-am adus pe toate în mărimea potrivită, le-am printat pe hârtie autocolantă, le-am decupat şi le-am potrivit sub fiecare piesă de pe puzzle. Şi aşa totul a devenit mai interesant şi mai distractiv pentru micul cercetător. Preferăm să spunem că animăluţele de pe piese fac nani, iar că cele de sub piese sunt vioaie şi vesele. Şi tare îi mai place să le descopere şi să le vadă ochişorii zglobii, iar apoi să le trimită la culcare. Acum rezolvă puzzle-ul cu mai multă uşurinţă şi cu plăcerea descoperirii imaginilor ascunse. Puişorul este preferatul lui. :)


Următorul puzzle incastru pe care l-am scos din cufărul cu minuni reprezintă tot un personaj preferat de-al lui Mathias. Am vrut ceva total diferit, dar nu foarte complex. Iar acesta mi s-a părut perfect pentru noi deoarece îl cunoaşte bine pe Mickey Mouse, şi deşi puzzle-ul nu are multe piese, de data aceasta trebuia să întregească o imagine prin aşezarea lor în locurile potrivite. Acelaşi mecanism al mânuirii pieselor, însă altă abordare vizuală. Plus că repetăm şi părţile principale ale corpului. La început când îl întrebam unde sunt mâinile sau picioarele lui Mickey, mi le arăta întai pe-ale lui, apoi pe-ale mele, iar într-un final ajungeam şi la completarea celor de pe puzzle. :)


Şi puzzle-ul labirint cu animale şi hrana lor i-a plăcut foarte mult, deşi la început încerca să ridice piesele mobile de pe planşa de lemn. După ce a hotărât că sunt pit, pit, adică lipite :) am început să îi arăt ce trebuie să facem cu ele. Bineînţeles că pe acesta îl rezolvăm încă împreună, însă scopul meu era acela de a-şi folosi degeţelele şi într-o activitate de genul acesta, în care plimbă de zor piesele mobile din loc în loc, ghidat fiind de porţiunile drepte sau ondulate din labirint. De asemenea, am inclus acest puzzle şi în activităţile noastre despre animale, folosindu-l pentru a numi ceea ce mănâncă fiecare dintre micii prieteni din imagini. Ne place foarte mult şi fluturaşul care trebuie să ajungă la floricele, aşa cum am văzut că au făcut atâţia afară toată vara.


Aşadar astfel ne-am pregătit noi mânuţele şi degeţelele pentru a întâmpina stiva de puzzle-uri incastre, cu tematici diverse, pe care mami le va scoate rând pe rând din cufărul cu minuni. Le vom include unul câte unul în activităţile noastre viitoare despre fel de fel de subiecte. Sper să vă fie de folos în activităţile pentru copii mai mici modul în care am făcut noi mai interesant lucrul cu puzzle-urile incastre. Vă dorim spor la joacă!

 

19 septembrie 2013

Sensory Bin de toamnă

Frunze îngălbenite, vânt rece, soare cu porţia sau ploaie... Da, ştim. A venit toamna şi am vrut să marcăm şi noi momentul, deşi am ales s-o ignorăm o vreme şi să ne ocupăm de activităţi cu alte tematici. Şi am zis să începem cu o porţie zdravănă de mărunţişuri tomnatice culese de pe-afară sau făcute din materiale naturale. Frunze uscate de diferite culori, conuri mai mari sau mai mici, crenguţe şi obiecte decorative din lemn în culorile toamnei, cu care am alcătuit un coş pentru joacă senzorială. Mathias a cercetat, a pipăit şi învârtit obiectele în mânuţe şi le-a studiat pe toate părţile. Unele i-au părut foarte interesante, altele au fost folosite drept mingi şi rostogolite de colo colo, iar frunzele au făcut ceea ce fac şi afară când le bate vântul şi cad din copaci, adică luate în mâini, au fost presărate în repetate rânduri înapoi în coş, foşnetul lor creând multă încântare. Vă lăsăm să vedeţi în imagini cum a decurs joaca noastră şi să vă delectaţi cu minunatele culori ale toamnei, adunate în coşul nostru.



 




3 septembrie 2013

Povestea culorilor

...scrisă de noi. Şi deşi e plină de întâmplări magice, povestea nu începe cu A fost odată ca niciodată, ci aşa: 

Nu cu multă vreme în urmă am început în jocurile noastre să ne îndreptăm mai mult atenţia spre minunatele culori, pe care le întâlnim peste tot în jurul nostru. Mai întâi am rostogolit mingi multicolore, apoi am stivuit păhăruţe şi cuburi asemenea. De fiecare dată mami a avut grijă să numească fiecare culoare cu certitudinea că ochişorii curioşi şi urechiuşele hărpăreţe de cuvinte noi ştiu bine ce au de făcut. 

Într-o luni, dis-de-dimineaţă, ne-am gândit să punem şi mânuţele serios la treabă. Nu că ar sta locului de obicei, însă acum urmau să-şi arate priceperea în a amesteca, a ştampila şi a picta. Am ales să folosim culoarea roşie precum trandafirii din grădină şi cea galbenă asemenea soarelui care ne-a încălzit toată vara cu hărnicie. Pe o coală albă am lipit bandă de hârtie în forma literei M, ce urma a fi dezlipită la sfârşit. Ceea ce-a urmat vedeţi în imagini. Doi bureţei dolofani, unul mai mic şi altul mai mare, s-au duelat în culori, s-au luat la trântă şi au cucerit întreaga foaie, până ce pic de alb n-a mai rămas la vedere (a avut mami grijă şi de acest lucru.) Iar atunci ceva magic s-a întâmplat: roşul şi galbenul s-au amestecat într-un portocaliu ca focul, sau ca pocala, adică portocala, după vorba micului pictor. În cele din urmă, după ce totul s-a uscat bine la soare, am dat la o parte banda de hârtie şi minunăţia a fost gata, numai bună de păstrat amintire.


 

Într-o zi senină de marţi, aceleaşi mânuţe harnice s-au îndeletnicit cu stivuitul discurilor colorate, tare dragi nouă. Turnul culorilor stă la loc de cinste pe raftul nostru, deseori fiind ales pentru joacă. Doar că nici n-apucă bine să fie construit, că numaidecât este dărâmat. Însă aşa ne-am deprins cu adunatul discurilor de pe jos sau de pe masă şi cu aşezatul acestora în coş, pentru a putea reconstrui turnul mai uşor. Şi în timp ce stivuim cu spor, ghiciţi ce? Spunem pe nume fiecărei culori, ca să fie treaba bună. :)  


Într-o miercuri, dar după altă marţi, am lăsat deoparte bureţeii cei pufoşi sau alte ustensile, şi am făcut pic pic pic pe foaie cu degeţelele pline de culoare. Ba chiar micul pictor a avut grijă să şi rostească Pic pic pic! de fiecare dată, la fiecare serie de pete de culoare. Se pare că această formulă magică a făcut ca albastrul precum marea şi galbenul ca puful bobocilor de raţă să se împletească într-un verde crud ca iarba! Şi am tot picuit până ne-am plictisit şi am început să pictăm pe masă sau pe scaun. Iar mami vă asigură că pentru curăţarea acestora nu a găsit nicio formulă magică mai bună decât apa şi peria. :)


Apoi veni o zi de joi, tare încruntată şi întunecată de nori nărăvaşi. Însă noi ne-am continuat aventurile în lumea culorilor. Am avut nevoie de un bol incolor cu apă, de o lingură de lemn şi de multe fâşii de şerveţel, unele roşii, iar altele albastre. Şi se porniră deodată o furtună şi un vârtej nemaipomenite în bolul nostru, în care au fost aruncate rând pe rând şi hârtiuţele colorate. Ştiam că apa se va colora de la aceste şerveţele de când cu una dintre activităţile noastre senzoriale cu apă. Ce ne-a fost dat să vedem nu poate fi decât o altă magie făcută de către culorile ghiduşe. Furtuna din bol se făcu de un violet precum panseluţele cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. Două mânuţe curajoase s-au încumetat să se apropie de vârtejul violet, ca să simtă rotirile de apă în nuanţe movalii. Tare frumoasă a mai fost această furtună!

































Iar într-o vineri veselă, ne-am jucat cu forme geometrice în trei culori, ce îşi au locul pe un stativ şi cu care ne place să ne jucăm foarte des. Le transferăm, le plimbăm, le grupăm sau le aşezăm la locul lor pe beţişoare. Formăm grupuri cu fiecare din cele trei culori primare, alegem unul dintre ele şi ne jucăm cu piesele de o singură culoare în fel şi chip. Ba chiar şi de-a V-aţi ascunselea, cu câte o singură piesă, două sau chiar trei câteodată. Oare unde este culoarea albastră, dar cea galbenă? Răspunsurile vin de multe ori sub forma unor descoperiri de forme şugubeţe, ce stau pitite pe sub perne sau păturici.

Aţi auzit de marea petrecere a culorilor ce a avut loc într-o răcoroasă sâmbătă de august? Bănuiesc că nu, însă vă vom povesti noi numaidecât. Oaspeţii au fost care mai de care mai de soi. Cărticica noastră înţeleaptă Primele cuvinte, distinsele creioane colorate, rotofeiele cărţulii multicolore despre sentimente şi o nouă cărticică despre culori, tare veselă şi de mare folos. Petrecerea s-a încins cu jocuri fel de fel, toate despre culori. Am răsfoit cărţi, le-am stivuit, le-am asociat cu câte un creion colorat şi ne-am uitat cu multă bucurie şi de mai multe ori la Trenuleţul culorilor. Cărticica despre culori este prezentată mai jos, filă cu filă. Sperăm să vă placă la fel de mult ca şi nouă!

 




Mireasma tăcută a unei dimineţi de duminică ne-a inspirat şi ne-a îndemnat să ne mai creăm o amintire colorată. Ne-am făcut contururile palmelor şi le-am colorat. Fiecare pe unde a vrut. :) Mami s-a ocupat de interiorul contururilor, iar Mathias de decorul paginii. Haşurând fiecare dintre mâinile de pe foaie, mă gândeam că va veni cândva o vreme când mânuţa colorată în albastrul mării şi al cerului o va acoperi cu totul pe cea roşie ca inima plină de drag şi de emoţie cu care mami va privi această amintire. Atunci cândva. 
 
 

Aşa încheiem povestea noastră colorată, fără a încăleca pe nimic, poate doar pe curcubeu, ca să alunecăm spre alte jocuri şi peripeţii din lumea atât de frumoasă a culorilor, despre care vă vom mai povesti negreşit. Să vă mai spunem că activităţile noastre au fost aşezate în câte una din zilele unei săptămâni de dragul poveştii. Sau altfel spus, săptămâna colorată a fost ceva mai lungă decât o lună şi un pic mai scurtă decât o vară. :) Vă dorim spor la joacă pastelată şi la pictat poveşti magice!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...