3 aprilie 2014

Plimbare prin primăvară


Ne place foarte mult să ne întoarcem la microrezervaţia de animale şi la delfinii cei prietenoşi ori de câte ori avem ocazia, pentru că de fiecare dată descoperim câte ceva nou. Fie un nou anotimp îşi etalează frumuseţea în fiecare colţ al locului şi pune întregul peisaj într-o nouă lumină, fie noi descoperim aceleaşi lucruri, însă cu alţi ochi, cu altă curiozitate şi entuziasm. Sau dăm peste amănunte pierdute din vedere în vizitele trecute, precum această frumoasă căsuţă pentru păsărele, pe care am admirat-o în voie, deoarece nu părea să fie nimeni acasă. Acum Mathias este mai mare şi observă altfel detaliile. Aşa cum a zărit imediat un melc pe asfalt pe care l-a aşezat cu grijă în iarbă după ce l-a analizat şi a stabilit că este ud şi moale, pentru că a atins fix melcul din cochilie cu degetul.


Cum cele două delfinaşe, Chen-Chen şi Ni-Ni, tocmai îşi începeau antrenamentele în bazinul interior, am mers bineînţeles să le admirăm şi să le aplaudăm salturile şi joaca în apă. Încântat peste măsură, micul spectator exclama Mare, mare pleoşc! de fiecare dată când cele două vedete îşi făceau conştiincioase săriturile.



Am vizitat din nou şi păsările exotice, ascultându-le ciripitul zgomotos şi vesel...

Apoi am găsit nişte stuf uscat şi i-am cercetat mustăţile... :)


Ne-am bucurat de pomii înfloriţi, le-am admirat floricelele delicate şi mai apoi scoarţa cea dură şi brăzdată...



Am descoperit în sfârşit şi nişte broaşte adevărate, aşa cum ne propusesem când le-am studiat în paginile cărţii First Nature Book. De fapt am cercetat multe alte detalii din imaginile aceleiaşi cărţi, precum coaja copacilor, florile, raţele pe apă sau căsuţa pentru păsărele.


Apoi am analizat şi am suflat pufii unei păpădii...

Am salutat şi zebrele... Am fi vrut să le întrebăm unde plecaseră toţi caii din rezervaţie, pe care am fi vrut musai să-i vedem, însă am renunţat. :) Păreau să fie cam ocupate...

Ne-am bucurat să descoperim doi iezişori frumoşi foc, puţin cam somnoroşi...

Am întâlnit şi doi păuni coloraţi minunat, însă unul mai morocănos decât celălalt... :)

Iar doi dintre cei trei struţi din rezervaţie au dorit să ne răspundă la salut, deşi îi cam deranjaserăm de la masă. Cu siguranţă au vrut să ne arate bucuria lor că ne revedem... :)


Vă dorim o primăvară frumoasă în continuare, cu multe plimbări în natură şi multă joacă!

15 martie 2014

First Nature Book










Acum vreo două săptămâni, când era încă frig şi ploaie şi mult gri mohorât afară, ne-am pus ambiţia să facem într-un fel să chemăm primăvara şi pe la noi. Iar de mare ajutor în această încercare ne-a fost o carte foarte frumoasă despre natură, plină de culoare şi de imagini superbe. Aceasta se numeşte First Nature Book de la Editura Usborne şi ne-a fost trimisă de către Micul Cititor tocmai la momentul potrivit, când eram sătui de sărit în bălţi cu noroi şi de cărat umbrela după noi. First Nature Book este destinată copiilor mai mici, prezentându-le acestora natura în ansamblu, cu toate minunăţiile ei. În paginile cărţii se găsesc imagini şi informaţii pe întelesul celor mici despre păsări, animale, insecte de tot felul sau despre flori şi copaci.

Gazdele cărţii sunt îndrăgitele personaje ale seriei Farmyard Tales, Mrs. Boot cu cei doi copilaşi ai săi, Poppy şi Sam, şi căţelul Rusty. Aceştia ne poartă pagină cu pagină într-o lume plină de viaţă, în care şi cei mai mici dintre exploratori pot observa cum natura se însufleţeşte atunci când vine primăvara. Cuprinsul cărţii este unul generos, iar fiecare secţiune conţine şi activităţi practice care apropie copilul de minunile naturii înconjurătoare, îndemnându-l să le observe, să se bucure de ele şi să participe la acestea. Lui Mathias i-au plăcut foarte mult şi cartea şi activităţile pe care i le-am propus pe tema naturii şi a venirii primăverii, şi astfel, vreme de două săptămâni ne-am tot ocupat de acestea.


Am ales să explorăm paginile cărţii alături de mici prieteni care şi-au găsit foarte bine locul în peisaj şi care au însufleţit imaginile atât de frumoase din natură. Aşadar după ce am văzut mai multe specii de păsări, am hotărât că puişorul nostru trebuie hrănit şi am i-am pregătit un săculeţ cu alune în coajă, aşa cum ne arată imaginile din carte. Dorim să pregătim o căsută cu hrană şi pentru păsărelele adevărate de afară în curând. Deocamdată am văzut în imagini cum acestea îşi găsesc hrana şi cum îşi hrănesc puişorii din cuiburi.











Apoi ne-am jucat cu trei fluturi coloraţi. Am pregătit trei carduri de mărimi diferite cu trei dintre fluturii prezentaţi în carte, pe care le-am folosit în diverse activităţi simple. Am ales fluturi coloraţi diferit, uşor de diferenţiat, în albastru, roşu şi galben.  I-am descris, i-am comparat şi am făcut asocieri cu cei din imagini.



Ne-a plăcut joaca cu fluturi aşa de mult încât nu ne-am oprit aici. I-am potrivit cu flori asortate, pentru că am văzut cât de mult le plac fluturilor florile şi astfel am repetat culorile primare. Apoi i-am aşezat de la mic la mare, comparându-i. De data aceasta Mathias adresa întrebările Care-i mai mare? Care-i mai mic? şi tot el dădea răspunsurile potrivite, alegând dintre cardurile cu cei trei fluturi.



Pentru că aveam tot ce ne trebuia la îndemână, am inventat un nou joc pe baza florilor colorate, însă de data aceasta am folosit albinuţa şi gărgăriţa, două figurine simpatice din lemn. Jocul nu s-a bazat pe asocierea culorilor, ci pe urmărirea indicaţiilor care conţineau numele uneia dintre figurine şi a unei culori. Eu spuneam Albinuţa zboară pe floarea albastră, Gărgăriţa se aşează pe floarea galbenă şi tot aşa, iar Mathias aşeza fiecare figurină la locul potrivit. Dacă la început jocul se desfăşura într-un ritm normal, pe masură ce continuam, albina şi gărgăriţa îşi ocupau locurile indicate din ce în ce mai rapid, câteodată schimbând locul între ele. Ne-am amuzat teribil pentru că Mathias făcea ca cele două personaje să ţopăie de colo colo şi le mai şi însoţea zborul cu câte un zumzăit. Ne-am distrat şi în acelaşi timp ne-am exersat simţul de observaţie şi precizia. Şi zumzăitul, bineînţeles. :)


Am regăsit şi în carte imagini şi informaţii despre albină, gărgăriţă şi multe alte insecte precum greierele, viespea sau despre cele târâtoare. Figurinele unora dintre ele ne-au ajutat să le observăm mai bine...





Însă unde nu am avut figurine, am înlocuit cu ceea ce am găsit pe lângă casă. :) Aşa s-a întâmplat în cazul râmelor, cărora le este dedicată o pagină întreagă din carte. Astfel că le-am acordat şi noi importanţa cuvenită şi am făcut câteva săpături, cu o mică recoltă de earthworms. :) Vă asigur că nu le-a atins nimeni, pentru că le-am cules cu ajutorul unor crenguţe şi le-am pus direct într-o cutie transparentă cu capac bine închis. A meritat tot efortul pentru că Mathias a fost foarte încântat de mişcătoarele din cutie. I-am spus despre ele, cum se târăsc şi cum se bagă prin pământ, ne-am uitat şi pe imagini, iar el le-a ciocănit în cutie şi le-a învârtit pe toate părţile. Când le vedea cum se mişcă, întreba hotărât Râmă, unde te duci? :)




Am studiat şi imagini foarte interesante cu broscuţe în mediul lor şi despre alte vieţuitoare care locuiesc în preajma iazurilor. Cu prima ocazie când vom ajunge în parc lângă lac, vom căuta să vedem şi noi nişte broaşte adevărate.


Foarte mult ne-au plăcut şi paginile despre copaci, frunze, muguri şi fructe. Am adus de-afară câteva crenguţe cu muguri, pe care Mathias s-a grăbit să le potrivească cu cele din imagini. Am povestit cum din muguri ies flori, iar din flori ies fructe. Când am mers afară am cercetat şi crenguţele micilor noştri pomi fructiferi şi am observat foarte mulţi muguraşi albi sau roşiatici. De-abia aşteptăm să le vedem şi floricelele!


Paginile despre flori ne-au plăcut foarte mult şi am profitat de acest lucru din plin. I-am povestit lui Mathias cum cresc florile în pământ, cum trebuie udate şi cât de mult au nevoie de soare ca să crească. Ştia deja foarte bine despre udatul florilor şi al copacilor, însă acum a văzut şi cum stau ele în pământ cu rădăcinile, aducându-i bulbi de narcise într-un vas de sticlă incolor. A observat mugurii numeroşi, care zi după zi mai dădeau naştere câte unei narcise micuţe şi galbene.






A fost foarte încântat să observe o lalea, o narcisă şi o zambilă şi să le asocieze cu imaginile de pe carduri pe care le-am creat pentru această activitate. Le-a tot dat apă să bea din pahar, aşezându-le înapoi cu grijă. Apoi am pus împreună la presat câteva floricele din zambila noastră, aşa cum am fost invitaţi la activitatea practică despre flori din First Nature Book. Ceva mai încolo vă vom arăta la ce am folosit aceste floricele presate.























Ne-am apucat şi noi să ne facem o mică grădină cu cele trei flori cercetate înainte şi astfel am creat o lalea roşie cu un handprint simplu, căreia i-am adăugat o tulpină decupată, tulpină care s-a potrivit foarte bine şi pentru celelalte două flori.


Zambila am ales s-o creăm cu ajutorul unor floricele de porumb colorate în roz, pe care Mathias le-a trecut prin aracet şi le-a lipit în zona haşurată de mine. Umezite fiind de culoare, floricelele s-au strâns un pic când s-au uscat, însă mi-a plăcut foarte mult această activitate, atât creativă, cât şi de motricitate fină, în care am văzut cum degeţelele harnice au urmat cu atenţie paşii de a trece floricelele prin lipici şi a le aşeza la locul lor. Pe la jumătatea lucrării, Mathias mi-a înmânat mie cutiuţa cu floricele pentru a le lipi în continuare. Şi aşa am mai adăugat o floare la noi în grădină.


Narcisa a fost preferata noastră până la urmă şi se vede în rezultatul muncii noastre în echipă. Eu am decupat petalele din hârtie şi cupa centrală a florii din cartonul unui cofraj de ouă, le-am lipit, iar Mathias le-a pictat cu galben. După ce s-au uscat toate componentele, i-am adăugat tulpina şi gata tabloul nostru tridimensional. :)




Însă cea mai frumoasă amintire creată cu ocazia acestor activităţi cu şi despre natură este un sun catcher. Unul care să prindă soarele şi să-l păstreze pentru noi, indiferent dacă acesta se mai ascunde câteodată printre nori. Am folosit farfurioare de plastic de culoare roşie, din care am decupat cercuri mai mari şi un rotund mai mic. Cercurile au devenit un fel de rame pentru bucăţi rotunde de autocolant incolor pe care Mathias a presărat şi a presat cu hărnicie multe petale sau floricele proaspete, altele uscate, inclusiv cele din zambila roz, şi câteva frunzuliţe de trandafir de primăvară. Am folosit perforatoare şi un fluturaş metalic cu cleme pentru a crea un conector al celor două părţi din sun catcher. Acum acesta stă la fereastă în razele soarelui, prins fiind cu mărţişorul în formă de vioară pe care l-am primit anul acesta de la micul meu artist.







Acesta a fost felul nostru de a întâmpina primăvara, care până la urmă a sosit, aducându-ne mult soare. Ne-a plăcut să aflăm despre natură şi să ne jucăm într-atâtea feluri pe această temă inepuizabilă. First Nature Book ne aduce aminte şi de frumuseţea celorlalte anotimpuri, dându-ne foarte multe idei de joacă şi activităţi creative şi educative. Mulţumim mult Adinei de la Micul Cititor pentru această carte deosebită, care ne-a înfrumuseţat începutul de primăvară şi pe care ne bucurăm să o avem în biblioteca noastră. Vă dorim mult spor la joacă în natură şi mult, mult soare!


22 februarie 2014

Primele versuri... ale copilăriei

Am descoperit de curând o carte foarte frumoasă, cu ilustraţii deosebite, care conţine foarte multe dintre versurile copilăriei noastre, a părinţilor. Noi deja avem în repertoriu foarte multe dintre cântecelele şi poezioarele din această carte şi am fost foarte încântată să văd personajele despre care tot cântăm ilustrate atât de frumos. Este vorba despre cartea Primele mele versuri, poezii şi cântecele, publicată la Corint Junior şi cu ilustraţii minunate de Walter Riess, "unul dintre cei mai importanţi ilustratori de carte din România şi un arhitect foarte apreciat", cu multe premii obţinute în domeniu, precum ni se spune în prezentarea cărţii.


Această minunată carte a fost special concepută pentru stimularea interacţiunii dintre dumneavoastră şi copilul dumneavoastră, şi de aceea vă sfătuim călduros să o citiţi împreună cu el. Experienţa va fi memorabilă! Mai mult decât atât, poeziile şi cântecele din această carte reprezintă o nepreţuită şi importantă parte a moştenirii noastre, transmise din generaţie în generaţie.

Mai jos puteţi vedea titlurile din cuprins şi sunt convinsă că pe majoritatea le cunoaşte orice părinte. Deşi peste jumătate dintre ele îi sunt deja cunoscute lui Mathias, m-am bucurat foarte mult să îi pot arăta imaginile reprezentative pentru fiecare cântecel sau poezioară în parte, imagini care dau viaţă şi culoare personajelor sau temelor acestora. Cartea este destinată copiilor foarte mici, în jur de doi anişori, fie că sunt sau nu familiarizaţi cu unele dintre versuri. Să zicem că poeziile Elenei Farago sunt un pic cam triste pentru copiii de vârstă mică şi merg abordate, poate, mai târziu. Nouă ne place foarte mult această carte, ilustraţiile fiind piesa de rezistenţă, şi petrecem mult timp răsfoind-o, descriind imaginile în detaliu, recitând şi cântând de zor împreună. :)

Răţuştele mele, vechi prietene de-ale noastre, jucându-se în iazul albastru:


Primăvara mult aşteptată, prezentată în peisaje minunate, pline de culoare:

Căsuţa celor doi pitici, a pupezei, broscuţei şi şoricelului din Pădurea cu alune, şi ei de asemenea vechi cunoştinţe pentru noi:


Două poezioare delicioase, cu care tocmai facem cunoştinţă şi care ne plac foarte mult:

 Alte versuri vesele despre natură:


Două adevărate hituri la noi acasă, încă de acum doi ani, :) Un elefant se legăna şi Melc, melc, codobelc:


Degetul mare, 
Pleacă la plimbare.
Arătătorul duce bastonul.
Mijlociul duce pardesiul.
Inelarul duce geamantanul,
Iar degetul mic, pentru că e mic,
N-aduce nimic.

Acestea sunt versurile pe care Mathias le cântă întruna în această perioadă, alături de B-I-N-G-O şi Twinkle, twinkle... Ne jucăm şi noi cu degeţelele precum în imaginile cărţii şi ne amuzăm teribil cu ceea ce improvizăm. :)

Iar cântecelul Bate vântul frunzele ne pune de fiecare dată la treabă, deoarece ne apucăm să exemplificăm fiecare vers cu mişcări potrivite!

Ultimele pagini ale cărţii conţin versuri si imagini caracteristice fiecăreia dintre lunile anului, cu denumirea populară şi descrieri scurte ale acestora:

MARTIE
Eu sunt luna Mărţişor,
Soarele îl scot din nor,
Ghioceii scot afară,
Bun venit iar, primăvară!


AUGUST
Mi se spune şi Gustar,
Pepeni vă aduc în dar,
Mere, pere aurii,
Timp de plajă, bucurii!

Acestea au fost câteva dintre multele pagini ale cărţii, lucioase şi colorate, pe care le-am selectat pentru a vă arăta cu ce ne mai distrăm noi în ultima vreme. Mai ales că am găsit şi pagini cu şi despre pisoi, ursuleţi sau căţelandri, tocmai potrivite pentru interesul crescând al lui Mathias pentru animăluţe de tot felul. Sper să vă placă recomandarea noastră. Vă dorim mult spor la joacă, la recitat şi la cântat!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...