25 noiembrie 2014

Oglindă, oglinjoară...


Care a fost cea mai interesantă şi frecventă joacă a toamnei de la noi din casă? :) Nu, nu vă vom spune basme, ci vă vom povesti despre oglinda noastră dublă care ne-a dat atâtea ocazii de a ne minuna de cât de frumos se îmbină fizica simplă a oglinzilor cu imaginaţia şi creativitatea. Joaca pe oglindă sau în faţa acesteia este o activitate foarte agreată de către copii, iar noi am zis să mergem mai departe şi să îmbogăţim tablourile create combinând două oglinzi, una orizontală şi alta verticală. Ceea ce a rezultat ne-a plăcut atât de mult, încât săptămâni la rând am tot revenit la această activitate cu fel de fel de obiecte de "oglindit" şi de observat.

Pentru a construi această dublă oglindă, am folosit un placaj mai gros şi altul mai subţire prinse în unghi drept, pe care am lipit două oglinzi de aceeaşi mărime, şlefuite foarte bine pe margini, apoi am vopsit canturile placajelor cu vopsea acrilică pentru un aspect mai frumos. Cu o astfel de oglindă dublă se pot folosi foarte multe materiale pentru joacă, precum piese de tangram, forme geometrice diverse, cuburi, cilindri, cercuri, bile sau mărgele, beţişoare şi cam orice altă jucărie şi nu numai.

 

Mai întâi am folosit oglinda dublă în poziţia ei normală, împreuna cu piesele puzzle-urilor noastre geometrice, creând diverse modele, ba chiar şi un tort sau o pisică, din întâmplare. :) Mathias a observat cum în oglindă pătratul devine dreptunghi, triunghiul devine romb, iar rotundul devine, după cum a spus el, un opt sau un om de zăpadă. :)

 


Am creat diverse modele şi cu ajutorul pieselor foarte frumos colorate de la jocul de tangram. Iar totul a devenit mult mai interesant şi mai captivant când am aşezat oglinda pe verticală. Toate creaţiile noastre se vedeau de patru ori, reflexia fiind triplă, ceea ce ne-a entuziasmat de-a dreptul! Se pot crea nenumărate imagini, care se schimbă la orice mutare a unei piese, apoi se pot studia diverse obiecte, figurine, ba chiar se poate picta în faţa oglinzilor aşezate pe verticală, totul vazându-se împătrit şi creându-se imagini surprinzătoare. Pentru a vă da seama mai uşor despre ce este vorba, iată câteva dintre modurile în care ne-am jucat noi, creând diverse modele şi imagini: 

 




Şi ne-am mai jucat foarte mult şi cu cele două curcubeie ale noastre, unul tip puzzle, iar celălalt vertical, de lemn, deosebit ca finisaj şi culori. Combinate sau nu, cu piesele celor două, Mathias a construit în oglindă fel de fel de tablouri abstracte, însă pline de culoare. Întregea cercurile, folosind jumatăţile sau le alterna, spunând că face valuri colorate. :)




Apoi am trecut la explorat mărgele perlate, ceea ce ne-a dat impresia ca avem în faţă interiorul unui caleidoscop imens, obiect pentru care noi avem o pasiune comună. Se pot folosi mărgele şi bile de orice fel, de orice culoare sau mărime, iar modelele şi imaginile create sunt infinite. Prin presărare, prin aşezare atentă sau pur şi simplu prin împrăştiere, mărgelele se reflectă atât de frumos, stârnind mereu curiozitatea de a vedea cum altcumva se mai poate schimba imaginea oglindită, prin mişcarea sau adăugarea de mărgeluţe. Nu am stat mereu cu camera foto lângă noi când ne-am jucat, însă parcă aş fi vrut ca fiecare nouă imagine creată, mai deosebită, să fie fotografiată ca să o pot păstra. :) Mathias a numărat cutiile cu mărgele reflectate, apoi a creat modele simple, cu câteva mărgeluţe, dar şi fluturi sau gândaci cu corniţe, din toate mărgelele din cutie.



Pe parcursul acestor jocuri captivante, am primit multe întrebări de la Mathias cu privire la ce se întâmplă în oglindă, de ce se văd obiectele aşa sau de ce nu poate lua cubul din oglindă, iar când îl ia pe cel din faţa oglinzii, pleacă şi cel din oglindă. :) I-am explicat cât mai simplu că oglinda este precum un ecran care ne arată lucrurile din faţa lui, deoarece reflectă lumina din jur. I-am mai spus ca dacă aşezăm un obiect în faţa oglinzii, acesta apare şi în oglindă, dar este doar o imagine pe care dacă vrem s-o schimbăm, trebuie să schimbăm locul obiectului din faţa oglinzii. Iar aceasta este explicaţia pe care el a experimentat-o din plin în toate aceste jocuri. De asemenea, am mai observat cum şi alte suprafeţe în afară de oglinzi pot reflecta imaginea din faţa lor, precum ecranul televizorului oprit sau o lingura, pe ambele feţe ale sale, precum o vază transparentă, o fereastră sau scoica de joacă din curte, plină ochi cu apă de ploaie, ocazii cu care au apărut bineînţeles alte şi alte întrebări. :) 

Pentru a duce această joacă a oglinzilor mai departe, cea dublă pe care v-am arătat-o mai sus, poate fi aşezată la rândul ei pe o alta, ca bază. Ceea ce rezultă este şi mai spectaculos, şi mai captivant şi dă naştere la şi mai multe întrebări!

Sper să vă fi încântat ideile noastre de joacă la fel de mult ca şi pe noi şi să ne povestiţi cum v-aţi jucat şi ce aţi mai descoperit cu ajutorul oglinzilor. Vă dorim distracţie plăcută la creat şi explorat în joacă!


****************************************************

Update 26 noiembrie 2014:

Dorim să vă invităm să vedeţi ce frumos s-au jucat şi alţi copii cu acest tip de oglindă dublă şi ce imagini minunate au creat cu fel de fel de jucării şi accesorii colorate! E o bucurie imensa că am putut inspira şi alte mămici cu această activitate! Felicitări echipei de la Joaca de-a copilăria pentru creaţiile încântătoare!

Click aici: Jocuri de simetrie, reflexie, lumina…cu oglinzi

Update 19 decembrie 2014:

Joacă minunată de iarnă, inclusiv fulgi de nea superbi creaţi şi cu ajutorul oglinzilor! Păşiţi în Lumea Colorată a Anei şi Ioanei, unul dintre blogurile noastre preferate, şi veţi găsi o multitudine de idei deosebite de activităţi, frumos organizate!

Click aici: Ne jucăm cu fulgii de zăpadă


20 octombrie 2014

Old Curiosity Book Shop şi un concurs!

O pasiune mai veche pentru scrierile lui Dickens şi pentru Londra lui cea de te îmbie să-ţi ridici înfrigurat gulerul la palton, alături de o pasiune mai nouă pentru cărţile de calitate pentru copii, pasiuni împachetate în liste de titluri bifate şi alte liste doldora de dorinţe copertate, s-au concretizat mai întâi într-o bibliotecă pentru Mathias, numai a lui, pe care dorim să v-o prezentăm în curând şi mai apoi, în Old Curiosity Book Shop.


Ce este Old Curiosity Book Shop? Este locul în care veţi găsi cărţi deosebite ale Editurii Usborne, din Marea Britanie, precum cele pe care noi le-am tot aşezat pe rafturile noastre de aproape un an încoace. Scopul nostru principal rămâne acelaşi, acela de a ne îmbogăţi biblioteca de acasă cu noi şi noi cărţi, având în vedere că oferta Editurii Usborne este atât de diversificată şi bogată în titluri din foarte multe domenii, pentru copii de toate vârstele. Şi am zis să le spunem şi altora despre ele, să le arătăm şi altor părinţi şi copii cât de frumoase sunt aceste cărţi, cât de interesante şi utile, şi chiar şi cât de bine miros, a tipar nou şi de cea mai înaltă calitate. :) 

Aşa a apărut Old Curiosity Book Shop, cu un nume inspirat de celebrul roman al lui Charles Dickens. Şi cum altfel am fi putut să spunem tuturor despre colţul nostru vechi cu cărţi noi, dacă nu printr-o invitaţie la un concurs ce are ca premiu nu unul, nu două, ci trei titluri ale Editurii Usborne, foarte utile atât pentru copilaşii care au început deja şcoala, cât şi pentru cei care se pregătesc pentru aceasta sau care vor pur şi simplu să aibă o bibliotecă mai bogată cu trei cărţi deosebite pe care să le folosească în studiul de acasă. Însă până vă voi spune mai multe amănunte despre premiul oferit, doresc să mulţumesc echipei Learn with Music pentru susţinere şi pentru dorinţa de a colabora în organizarea acestui concurs. 


Aşadar premiul este alcătuit din Illustrated English Dictionary, un dicţionar actualizat şi cuprinzător cu peste 1000 de ilustraţii color, peste 10.000 de cuvinte şi 25.000 de definiţii, în 288 de pagini, ce includ exemple şi sfaturi pentru pronunţia cuvintelor mai dificile, informaţii despre reguli ale limbii engleze scrise şi o scurtă istorie a limbii engleze, Starting School Wipe-Clean Activity Pack, un set cu patru cărţi Scrie şi Şterge, într-o valijoară deosebită, pentru copiii care urmează sau tocmai au început şcoala primară, conţinând variante reduse ale următoarelor titluri: Wipe-Clean First Words, Wipe-Clean First Sums, Wipe-Clean Starting Times Tables şi Wipe-Clean Telling the Time, alături de un marker special şi Lots of Things to Spot at School, o carte de căutare bogată în ilustraţii simpatice, înfăţişând scene de la şcoală foarte detaliate, alături de jocuri simple, puzzle-uri şi peste 200 de stickere ce vin în completarea activităţilor din carte.

Usborne Illustrated English Dictionary

  

Usborne Starting School Wipe-Clean Activity Pack


Usborne Lots of Things to Spot at School

 

Acestea sunt câteva dintre paginile acestor minunate cărţi pe care le oferim ca premiu al concursului nostru. Acesta se desfăşoară pe Facebook în perioada 20 octombrie - 3 noiembrie, ora 17.00, iar înscrierea pe lista participanţilor se realizează prin îndeplinirea următoarelor trei condiţii: acordarea de like paginii Learn with Music, like paginii Old Curiosity Book Shop şi share public imaginii de concurs de pe una dintre paginile organizatoare. În seara zilei de 3 noiembrie se va extrage câştigătorul cu ajutorul random.org, iar acesta va fi anunţat atât pe Facebook şi aici pe blog, cât şi personal pe mesageria privată. Premiul se poate revendica în maximum trei zile de la anunţarea câştigătorului, prin furnizarea datelor pentru expedierea premiului. Aşteptăm cu nerăbdare să trimitem unui iubitor de cărţi pentru copii acest premiu minunat, pentru care sperăm că v-am trezit interesul. Nu este niciodată prea târziu sau prea devreme pentru a începe să alcătuiţi o bibliotecă destinată copiilor dvs.!

Vă dorim mult succes!


*******************************************************


Update: 03 Noiembrie 2014

Concursul nostru s-a încheiat! Vă mulţumim că aţi participat într-un număr atât de mare la acesta şi vă mai aşteptăm şi cu alte concursuri în viitor!

Câştigătorul premiului constând în cărţi Usborne este:

Luca Adriana Olivia

Felicitări!






Aşteptăm ca premiul să fie revendicat de către câştigător în termen de 3 zile, prin mesageria privată Fb a paginii https://www.facebook.com/OldCuriosityBookShop unde asteptăm datele de contact pentru expedierea cărţilor!
 


24 septembrie 2014

Valuri de toamnă


Comfort. Smiles. Rainbows. 
Laughter. Sunsets. Hugs. 
Beauty. Friendships. Faith. 
Confidence. Courage. Patience. Love. 

This is my wish for you.





























Image Source
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...