25 iulie 2013

Stele de mare



































Povestea unei stele de mare

Un bătrân se plimba pe o plajă într-o dimineaţă, după o furtună. În depărtare zări pe cineva care părea să se mişte în paşi de dans. Pe măsură ce se apropia, observă că era o tânără femeie care culegea stele de mare şi le arunca înapoi în ocean cu mare grijă. "Tânără doamnă, de ce arunci stelele de mare în ocean?" "Soarele este puternic sus pe cer, mareea se retrage şi dacă nu le arunc înapoi acestea vor muri," spuse ea. "Dar tânără doamnă, nu-ţi dai seama că este o plajă întinsă pe multe mile cu mii de stele de mare? Nu-ţi stă în putinţă să le schimbi soarta." Tânăra ascultă politicos, apoi se aplecă, culese o altă stea de mare şi o aruncă în apă. "Însă acesteia i-am putut schimba soarta."

Fiecare lucru mărunt contează. Fiecare fărâmă de bine contează. De multe ori avem impresia că facem prea puţin sau că nu facem suficient, că nu avem putinţa de a face perfect, că nu facem tot, şi chiar avem tendinţa de a nu mai face nimic doar pentru că... nu putem face tot. Pentru noi, pentru alţii. Pentru ceea ce este în jurul nostru, mai aproape sau mai departe. Neputinţa de a salva toate stelele de mare, ne face să simţim de multe ori că nu ar mai avea niciun rost să mai salvăm vreuna. Sau neputinţa de a salva toate stelele de mare, ne face să simţim de şi mai multe ori că am greşit undeva, că am eşuat. Nu, nu am greşit nicăieri, nu am eşuat în nimic. Ba chiar am făcut foarte bine şi cu succes puţinul, mai multul sau imensul pe care l-am dus la bun sfârşit. Pentru noi, pentru alţii. Pentru ceea ce este în jurul nostru, mai aproape sau mai departe. 

Întotdeauna se vor găsi voci care să întrebe ce rost mai are. În afara noastră sau înăuntrul nostru. Mai devreme sau mai târziu pentru cineva are rost. Orice zâmbet, orice vorbă bună, orice pas înainte în plus, orice gest blând faţă de o durere, orice strigăt puternic faţă de o nedreptate, orice fărâmă din timpul nostru, orice ieşire din zona personală de confort. Toate au rost pentru că se întorc. Se întorc în sufletul nostru. Şi atunci vocile vor tăcea şi vor şti toate că puţinul a fost mult, că multul a fost imens şi că imensul a fost absolut. Şi cele din afara noastră, şi cele dinăuntrul nostru vor şti.

Fiecare se poate regăsi în această povestioară şi poate învăţa ceva preţios pentru sine, indiferent care îi sunt stelele de mare.

Sursă foto

4 comentarii:

  1. O, ce emotionant! O povestioara atat de simpla, dar atat de plina de invataminte.
    Va multumesc, mi-a mers la suflet ceea ce ati scris.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere. Mulţumesc şi eu. Cu sufletul m-am regăsit în povestioară şi cu sufletul am scris. Fiecare dintre noi a trăit situaţii în care nu şi-a apreciat acţiunile, doar pentru că nu s-au încadrat în anumite standarde, chiar şi personale. Învăţămintele se potrivesc cu situaţii atât de diverse din viaţă, atât de multe aspecte în care orice detaliu poate face diferenţa. Numai bine vă doresc!

      Ștergere
  2. Frumos spus...fiecare, intr-un fel sau altul, avem stelute de aruncat inapoi in ocean. Multumim pentru acest reminder...intr-o lume in care tot mai mult auzi "eh, nu mai fac nimic, oricum nu conteaza, oricum nu vede nimeni, oricum nu se schimba nimic" e bine sa ne aducem aminte de stelutzele de mare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos. Aşa este, trebuie să ţinem minte această poveste...

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...