25 noiembrie 2014

Oglindă, oglinjoară...


Care a fost cea mai interesantă şi frecventă joacă a toamnei de la noi din casă? :) Nu, nu vă vom spune basme, ci vă vom povesti despre oglinda noastră dublă care ne-a dat atâtea ocazii de a ne minuna de cât de frumos se îmbină fizica simplă a oglinzilor cu imaginaţia şi creativitatea. Joaca pe oglindă sau în faţa acesteia este o activitate foarte agreată de către copii, iar noi am zis să mergem mai departe şi să îmbogăţim tablourile create combinând două oglinzi, una orizontală şi alta verticală. Ceea ce a rezultat ne-a plăcut atât de mult, încât săptămâni la rând am tot revenit la această activitate cu fel de fel de obiecte de "oglindit" şi de observat.

Pentru a construi această dublă oglindă, am folosit un placaj mai gros şi altul mai subţire prinse în unghi drept, pe care am lipit două oglinzi de aceeaşi mărime, şlefuite foarte bine pe margini, apoi am vopsit canturile placajelor cu vopsea acrilică pentru un aspect mai frumos. Cu o astfel de oglindă dublă se pot folosi foarte multe materiale pentru joacă, precum piese de tangram, forme geometrice diverse, cuburi, cilindri, cercuri, bile sau mărgele, beţişoare şi cam orice altă jucărie şi nu numai.

 

Mai întâi am folosit oglinda dublă în poziţia ei normală, împreuna cu piesele puzzle-urilor noastre geometrice, creând diverse modele, ba chiar şi un tort sau o pisică, din întâmplare. :) Mathias a observat cum în oglindă pătratul devine dreptunghi, triunghiul devine romb, iar rotundul devine, după cum a spus el, un opt sau un om de zăpadă. :)

 


Am creat diverse modele şi cu ajutorul pieselor foarte frumos colorate de la jocul de tangram. Iar totul a devenit mult mai interesant şi mai captivant când am aşezat oglinda pe verticală. Toate creaţiile noastre se vedeau de patru ori, reflexia fiind triplă, ceea ce ne-a entuziasmat de-a dreptul! Se pot crea nenumărate imagini, care se schimbă la orice mutare a unei piese, apoi se pot studia diverse obiecte, figurine, ba chiar se poate picta în faţa oglinzilor aşezate pe verticală, totul vazându-se împătrit şi creându-se imagini surprinzătoare. Pentru a vă da seama mai uşor despre ce este vorba, iată câteva dintre modurile în care ne-am jucat noi, creând diverse modele şi imagini: 

 




Şi ne-am mai jucat foarte mult şi cu cele două curcubeie ale noastre, unul tip puzzle, iar celălalt vertical, de lemn, deosebit ca finisaj şi culori. Combinate sau nu, cu piesele celor două, Mathias a construit în oglindă fel de fel de tablouri abstracte, însă pline de culoare. Întregea cercurile, folosind jumatăţile sau le alterna, spunând că face valuri colorate. :)




Apoi am trecut la explorat mărgele perlate, ceea ce ne-a dat impresia ca avem în faţă interiorul unui caleidoscop imens, obiect pentru care noi avem o pasiune comună. Se pot folosi mărgele şi bile de orice fel, de orice culoare sau mărime, iar modelele şi imaginile create sunt infinite. Prin presărare, prin aşezare atentă sau pur şi simplu prin împrăştiere, mărgelele se reflectă atât de frumos, stârnind mereu curiozitatea de a vedea cum altcumva se mai poate schimba imaginea oglindită, prin mişcarea sau adăugarea de mărgeluţe. Nu am stat mereu cu camera foto lângă noi când ne-am jucat, însă parcă aş fi vrut ca fiecare nouă imagine creată, mai deosebită, să fie fotografiată ca să o pot păstra. :) Mathias a numărat cutiile cu mărgele reflectate, apoi a creat modele simple, cu câteva mărgeluţe, dar şi fluturi sau gândaci cu corniţe, din toate mărgelele din cutie.



Pe parcursul acestor jocuri captivante, am primit multe întrebări de la Mathias cu privire la ce se întâmplă în oglindă, de ce se văd obiectele aşa sau de ce nu poate lua cubul din oglindă, iar când îl ia pe cel din faţa oglinzii, pleacă şi cel din oglindă. :) I-am explicat cât mai simplu că oglinda este precum un ecran care ne arată lucrurile din faţa lui, deoarece reflectă lumina din jur. I-am mai spus ca dacă aşezăm un obiect în faţa oglinzii, acesta apare şi în oglindă, dar este doar o imagine pe care dacă vrem s-o schimbăm, trebuie să schimbăm locul obiectului din faţa oglinzii. Iar aceasta este explicaţia pe care el a experimentat-o din plin în toate aceste jocuri. De asemenea, am mai observat cum şi alte suprafeţe în afară de oglinzi pot reflecta imaginea din faţa lor, precum ecranul televizorului oprit sau o lingura, pe ambele feţe ale sale, precum o vază transparentă, o fereastră sau scoica de joacă din curte, plină ochi cu apă de ploaie, ocazii cu care au apărut bineînţeles alte şi alte întrebări. :) 

Pentru a duce această joacă a oglinzilor mai departe, cea dublă pe care v-am arătat-o mai sus, poate fi aşezată la rândul ei pe o alta, ca bază. Ceea ce rezultă este şi mai spectaculos, şi mai captivant şi dă naştere la şi mai multe întrebări!

Sper să vă fi încântat ideile noastre de joacă la fel de mult ca şi pe noi şi să ne povestiţi cum v-aţi jucat şi ce aţi mai descoperit cu ajutorul oglinzilor. Vă dorim distracţie plăcută la creat şi explorat în joacă!


****************************************************

Update 26 noiembrie 2014:

Dorim să vă invităm să vedeţi ce frumos s-au jucat şi alţi copii cu acest tip de oglindă dublă şi ce imagini minunate au creat cu fel de fel de jucării şi accesorii colorate! E o bucurie imensa că am putut inspira şi alte mămici cu această activitate! Felicitări echipei de la Joaca de-a copilăria pentru creaţiile încântătoare!

Click aici: Jocuri de simetrie, reflexie, lumina…cu oglinzi

Update 19 decembrie 2014:

Joacă minunată de iarnă, inclusiv fulgi de nea superbi creaţi şi cu ajutorul oglinzilor! Păşiţi în Lumea Colorată a Anei şi Ioanei, unul dintre blogurile noastre preferate, şi veţi găsi o multitudine de idei deosebite de activităţi, frumos organizate!

Click aici: Ne jucăm cu fulgii de zăpadă


12 comentarii:

  1. Ce idee frumoasa! Felicitari pentru activitate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim frumos! Ne bucurăm că vă place joaca noastră!

      Ștergere
  2. Mulţumim frumos pentru aprecieri! Să ştiţi că admiraţia este reciprocă, şi noi vă urmărim activităţile cu mare interes! Cât despre oglindă, joaca e interminabilă, la fel şi entuziasmul. Să încercaţi şi veţi vedea că ideile se vor ţine lanţ. :) Si noi vă pupăm şi vă dorim numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos!
    Am ramas fara cuvinte!
    Irina

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca esti asa de draguta, te-as ruga sa ne dai si cateva detalii... tehnice:
    Ce dimensiuni are cutia voastra cu oglinzi?
    Si de unde v-ati luat materialele pentru realizarea ei?
    Si cat v-a costat, cu aproximatie?
    D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună D.! Am lăsat detaliile tehnice la aprecierea, imaginaţia şi resursele fiecăruia şi de aceea nu am pus mare accent pe cele ale oglinzilor noastre. Însă dacă doreşti în mod special aceste date, ţi le pot spune fără nicio problemă. Nu este vorba despre o cutie, ci despre două placaje prinse în unghi drept. Noi am folosit o placă de pal, mai grea, şi una mai uşoară dintr-un puzzle incastru de dimensiuni mari, ale cărui piese s-au dovedit utile în alt scop. :) Placa mai uşoară este mai lată decăt cealaltă cu 18 mm şi a fost prinsă prin suruburi de cantul celeilalte, însă se pot folosi şi cuie, adezivi pentru lemn sau chiar balamale ascunse. După îmbinare, suprafaţa rezultată pentru a fi acoperită de oglindă pe fiecare dintre plăci este de 350/300 mm, repet, pe fiecare dintre plăci. Apoi oglinzile se taie la comandă la dimensiunea potrivită. Un preţ pentru materiale nu am concret, fiecare poate folosi ce fel de placaj doreşte. Iar oglinzile sunt în jur de 15 lei ambele. Mai este şi adezivul pentru oglinzi, care se găseşte în mai multe forme, mărci şi preţuri în magazinele de materiale de construcţii. Sper ca ţi-au fost de folos aceste detalii. Spor la treabă!

      Ștergere
    2. Buna! Ideea e minunata si de cand ai postat am ramas cu gandul la ea. As avea o intrebare. Ati avut un motiv anume pt care un placaj e mai mic sau strict doar faptul ca asa ati avut la indemana?

      Ștergere
    3. PS. Multumesc anticipat pentru raspuns

      Ștergere
    4. Bună! Mulţumesc pentru aprecieri. Am dorit ca un placaj să fie mai greu decât celălalt pentru a fi baza, deoarece iniţial m-am gândit că vom folosi oglinda în poziţie de L şi nu doream să se balanseze pe spate, în cazul în care ar fi fost atinsă mai energic. Dacă o folosiţi în poziţie culcată, V răsturnat, nu contează dacă este sau nu diferenţă între placaje. Mai ales dacă veţi crea un mirror box, cu o a treia oglindă, precum în ultima imagine. Spor la treabă şi la joacă! Numai bine!

      Ștergere
    5. La explicatia asta nu m-am gandit! Rușine să-mi fie fiind inginer :) Mulțumesc mult de răspuns. Weekend plăcut!

      Ștergere
    6. :) Cu multă plăcere! O zi frumoasă şi toate cele bune!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...