13 august 2013

Animale fel de fel...

Dintre activităţile pe care le facem în această perioadă dorim să v-o prezentăm pe aceasta cu animăluţe, deoarece este printre preferatele noastre. Coşul cu figurinele de lemn este tot timpul la îndemână pe raft, astfel se întâmplă foarte des să le înşirăm pe masă şi să vorbim despre ele. Începem prin a le numi pe fiecare dintre ele, exemplificăm sunetele pe care le fac cele adevărate, le adunăm înapoi în coş şi le răsturnăm iar. Aproape de fiecare dată le spun numele şi în română, dar şi în engleză, făcând un obicei din asta şi cu alte cuvinte uzuale. Bee şi monkey, adică anky :) au avut cel mai mare succes până acum la capitolul acesta. Obişnuim să ascundem câte una sau câte două figurine sub coşul răsturnat, să întrebăm despre ele şi să le descoperim entuziasmaţi. Acest joc ne-a ajutat să recunoştem cât mai multe animale atunci când sunt toate la vedere şi când numim câte una pe care s-o aşezăm în coş.


De asemenea, ne mai jucăm cu ele şi transferându-le dintr-un coş într-altul, activitate care se petrece ori în linişte, ori în timp ce pronunţăm din nou numele animalelor. Este o foarte bună activitate motrică pentru noi, mai ales că Mathias foloseşte ba o mânuţă, ba cealaltă pentru transferul obiectelor. Câteodată ne oprim la o singură figurină de lemn şi o descriem, numindu-i culorile şi alte trasături distincte. Detaliile animalelor sunt în relief, aşa că le putem simţi la pipăit năsucurile, urechile sau membrele şi chiar petele unora dintre ele.



Bineînţeles că deseori ajungem să butonăm şi să răsfoim aceste cărţi pe aceeaşi temă, fiind mereu vecinele coşului cu animale pe raft sau pe masă. Este vorba de Ferma de la Editura Girasol şi Vocile Pădurii de la Editura Crişan. Citim de pe fiecare pagină, imităm sunetele animalelor şi descriem imaginile foarte frumoase. Cartea Vocile pădurii are versuri foarte vesele despre fiecare animal şi tare ne mai amuzăm citindu-le cu voci simpatice, ca de scenetă. :) Vă prezentăm mai jos cele două cărţulii cu animale, care sunt foarte potrivite vârstei noastre şi nu numai. Vom extinde joaca noastră pe această temă şi cu alte cărţi şi materiale, dar şi cu vizite acasă la unele dintre animaluţe, pentru a le cunoaşte mai bine. :) Spor la joacă, la răsfoit şi la butonat vă dorim!







2 comentarii:

  1. Mi-e tare drag sa va citesc!
    Trebuie sa va intreb cum ati gasit figurinele din lemn, arata nemaipomenit! De urma cartilor cred ca dau singura, dar figurinele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim frumos pentru apreciere! Figurinele de lemn le-am primit în dar de la cineva drag, într-un set de decoraţiuni pentru pereţii camerei copilului, dar le-am folosit la tot felul de alte lucruri. Din păcate nu sunt de la noi din ţară. Şi eu aş vrea tare mult să mai gasesc măcar una, pentru că avem doar nouă şi vreau să le folosim la numărat mai târziu. Când era Mathias mai mic le foloseam la făcut umbre pe pereţi cu ele. Îl distrau foarte tare. Oricum sunt în căutări şi dacă găsesc ceva frumos anunţ aici. O seară frumoasă în continuare şi toate cele bune!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...