28 mai 2013

Cărticelele de pe raft

Ne-am gândit să vă prezentăm câteva dintre cărticele cu care ne delectăm noi în această perioadă, cărticele cartonate, la îndemână oricând, numai bune de răsfoit în voie de către micul curios. Avem obiceiul de a achiziţiona cărţi şi materiale interesante din timp, dar le scoatem la lumină din cufărul cu minuni atunci când le vine vremea, când sunt potrivite ca interes sau complexitate, căci despre vârstă nu ne pasă foarte mult. :) Mathias este mare iubitor de cărticele. Are o plăcere aparte de-a le răsfoi, inclusiv pe-ale noastre, şi nu s-a întâmplat să rupă vreodată vreo foaie. Iar pe-ale lui le ia de pe raft de căteva ori pe zi şi ne pune să i le descriem, să-i spunem despre imaginile pe care le arată cu degeţelul şi chiar să cântăm acolo unde am asociat deja un căntecel cu pesonajele cărţii. Ne bucură apetitul lui pentru cărţi şi de aceea listele noastre de achiziţii se nu se scurtează niciodată, pentru că adăugăm titluri pe măsură ce tăiem altele. Iar biblioteca noastră creşte văzând cu ochii...


Prima iubire: Peppa Pig, încă de actualitate. Acest set a fost folosit încă de la câteva luniţe pentru a îl încânta cu paginile colorate şi personajele cu ochişori jucăuşi. Au rezistat cu stoicism epocii de scărpinat gingii şi folosit dinţi nou-nouţi, ale căror urme se pot vedea în imagine, însă nu ne săturăm să le privim şi să le descriem. Cu aceste cărticele am învăţat să indicăm mingea, mâncarea, maşina, calculatorul, dinozaurul lui George, şi bineînţeles pe cei doi purceluşi simpatici.


Mai folosim cu drag şi aceste trei cărticele de la Editura Girasol, iar preferata noastră este cea cu numere, la care cântăm de zor cântecelul de la Charlie and the Numbers, şi musai să le aratăm pe fiecare cu degeţelul atunci când le numim. Îi plac mult cifrele şi ni le arată peste tot, pe riglă, pe jucăriile cu butoane, pe banda de măsurat în înălţime de la pragul uşii, şi pe orice altă carte, and guess what... mereu se lasă cu cântat de One, One two three, One two three four five...


În această carte, Primele mele cuvinte, de la Editura Flamingo Junior, se găsesc imagini cu foarte multe obiecte pe care Mathias le recunoaşte. Întrebat fiind, unde este portocala, casa sau vaca, le indică numaidecât. La fiecare pagină ori întrebăm despre unele obiecte, ori i le numim şi i le descriem pe altele. Cel mai haios este la pagina de haine, unde nu arată numai pe carte ci şi direct la purtător, tragându-se ba de şosete, ba de pantaloni, ca să ne arate unde sunt când întrebăm despre ele.


Nu lipsesc bineînţeles nici cărticelele cu animale, pe care i le numim şi în română, şi în engleză, pe care le ascultăm şi le imităm şi pe-ale căror nume încercăm să le rostim. Şarpelui îi zice şşşşşşşş :) Cât despre Micul pui de tigru, (în limba română la Editura Gama), în fiecare zi citim dialogurile, chiar de mai multe ori, şi musai pe voci diferite pentru fiecare pesonaj. Iar ascultătorul este încântat de fiecare dată.


Cine n-o cunoaşte pe Omida mâncăcioasă? Ei bine, a venit şi pe la noi. Şi citim despre ea, şi numim fructele, şi apoi numim tot junk food-ul acela de la care i se şi face rău, noroc că tot la verdeaţă se întoarce, ca să învâţăm ceva folositor şi din asta. :) Oricum paginile cu găurele nu scapă neexplorate niciodată, şi le probăm ba cu şnururi, ba cu paie sau cu sârmă pluşată. Asta aşa ca activitate motrică.


Manny Iscusitul de la Disney ne prezintă uneltele şi maşinile de construit cu care lucrează şi repară de zor pentru a-şi ajuta prietenii.


Acestea patru din urmă le-am primit tot de la tuşi (ca şi Baby's First Animal Book de mai sus) şi le folosim cu aceleaşi scopuri de cunoaştere. Căţelul Pipo ne face cunoştinţă cu sunetele limbii franceze, iar ursuleţii şi iepuraşii cu cele ale limbii germane.


Vă vom mai prezenta şi alte cărţulii potrivite cu vârsta noastră şi activităţile pe care le facem în legătură cu tema acestora în curând. Spor la răsfoit!

12 comentarii:

  1. Toate carticelele voastre sunt frumoase! Spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesante cartile si foarte frumoasa prezentarea!Pe unele le avem si noi...chiar m-am bucurat sa le revad.Nu v-am mai vizitat de ceva timp si a fost o incantare sa citesc toate postarile.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim frumos Nicoleta. Da, am mai crescut şi noi între timp şi preocupările noastre s-au mai diversificat. Ne bucură nespus când ne vizitezi şi că îţi place ce am mai făcut noi. Vouă ce jocuri vă mai plac în această perioadă? Te mai aşteptăm cu drag. Numai bine.

      Ștergere
    2. Ei, noi suntem mai maricei-aproape 4 ani baietelul si 2 ani si jumatate surioara.Dar ne inspiram din jocurile voastre si chiar ne distram de minune.Apropo de reciclat, noi am confectionat o moara de vant dintr-un tub de la prosoapele de hartie, taiat pe jumatate si cu usa decupata cat sa se deschida.I-am atasat 2 palete in x si le-am prins cu surub si piulita ca sa se rotesca.Ne-am inspirat din revista Girafa Raffa(avem abonament la gradi) :)

      Ștergere
    3. Mulţumim mult pentru apreciere. Sunteţi o adevărată echipă, cred că joaca voastra este tare distractivă. Foarte bună ideea cu moara de vânt, simplă, dar de efect. Să aveţi o zi frumoasă, cu multe zâmbete şi veselie!

      Ștergere
  3. Imi place raftul tau, cartile sunt usor de luat de catre copil si asta e tot ce conteaza. O parte din carti le avem si noi, pe cea cu Hoinari prin anotimpuri o iubim mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raftul e facut de mine şi tocmai acesta a fost şi scopul, să ajungă la cărţi uşor, să-şi aleagă singur ce-l încântă intr-un anumit moment. E provizoriu, dar folositor. Cât despre Hoinari prin anotimpuri, la fel, foarte mult ne place şi nouă şi recunoaştem multe elemente din ele. Sunt extraordinare toate patru, şi am văzut la voi ca mai sunt şi alte materiale de acelaşi autor. Nu ne rămâne decât să le trecem pe listă. Mulţumim de vizită, toate cele bune.

      Ștergere
  4. Rotraut Susanne Berner ne place mult, pentru fiecare din cele 4 carti are si puzzle(varianta mica si varianta mare), are si carti de colorat cu anotimpurile, are pe site-ul ei planse de colorat gratuite, asa am suplinit noi cartea de colorat, insa am luat cartile despre personaje, varianta ieftina fara coperti groase. Am avut perioada Rotraut Susanne Berner, sunt curioasa cand o sa ne intoarcem din nou la puzzle-urile si cartile ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vom cerceta şi noi site-ul ei, mulţumim pentru sugestie. :)

      Ștergere
  5. Desenele cu personajele din carte sunt gratuite, si-s faine, la inceput erau mai multe, acum a mai scos din ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi azi am trecut la cercetat cartea cu anotimpul Vara. Să aveţi o zi frumoasă.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...